Toti proprietarii de site-uri au un scop comun: acela de a vinde profitabil.

Pentru a ajunge la acest obiectiv, exista o multime de tehnici si artificii de vanzare. Unii pun accentul pe programul de fidelitate. Altii se bazeaza pe testimoniale si continutul generat de clientii existenti.

Ambele functioneaza de minune, dar sunt doar 2 dintre tacticile ce pot fi folosite cu brio. O alta strategie care aduce rezultate bune (chiar excelente dupa cum ne spun clientii nostri) sunt pachetele de produse.

Am mai scris pe blogul Gomag despre pachetele de produse, insa recent am avut un live pe Facebook si am analizat mai multe pagini in care n-am vazut deloc folosindu-se aceasta tactica de vanzare.

Si e pacat. Pentru ca un client percepe oferta / pachetul de produse drept un castig sau o valoare castigata mai mare, la un pret mai mic.

De foarte multe ori acesta este artificiul care determina decizia de cumparare (chiar la impuls), nu il pune pe client sa gandeasca prea mult si este ieftin de creat pentru tine.

Asa ca hai sa vedem ce poti sa faci, cum sa gandesti pachete de produse atragatoare si cum sa le folosesti pentru a castiga mai mult profit in magazinul tau online.

Tipuri de pachete de produse pentru diferite situatii

Nu toate produsele tale trebuie sa aiba optiunea de a fi cumparate la pachet cu altele complementare (cu exceptia abonamentelor lunare, despre care vorbim putin mai jos). Insa exista cateva situatii in care acestea ajuta sa atragi atentia:

1. Cand lansezi un nou produs

Tocmai ai lansat un produs sau brand nou in magazin si vrei sa il faci cunoscut mai repede? Leaga-l de un alt produs complementar, dintre cele populare printre clientii tai si creeaza un pachet de produse. Vei trezi interesul oamenilor.

De asemenea pachetele de produse cresc valoarea in cosul de cumparaturi, deci mai mult profit pentru tine.

pachet-produse-cadou

2. Cand vrei sa scapi de ultimele bucati de pe stoc

Daca ai produse pe cale de iesire din stoc sau pe care se pune praful in depozit de prea mult timp, un pachet de produse impreuna cu un alt produs popular le va face sa se vanda mai repede.

Cine stie, poate vor ajunge sa fie cerute de mai multi oameni decat te astepti – le poti readuce in atentia publicului cand tocmai credeai ca sunt pe moarte.

pachet-produs-nativebox

3. Cand oamenii cauta cadouri

Sarbatorile cum ar fi Valentine’s Day, Craciunul, Pastele, aniversarile sau pur si simplu cand nu stii precis ce sa iei cuiva drag, inseamna atat haos cat si decizii de implus pentru clienti.

O metoda de a iesi in intampinarea acestor oameni stresati este sa le oferi o varietate de pachete de produse din care sa aleaga optiunea preferata.

Pregateste-le din timp si promoveaza-le intr-un landing page dedicat.

set-pachet-produse

4. Cand oamenii se aboneaza pentru un pachet lunar

Cutiile de cumparaturi cu abonament lunar au aparut prin 2000 in SUA si au luat o amploare fenomenala pe parcursul anilor. Astazi exista si in Romania cateva site-uri care ofera astfel de servicii, cum ar fi MyBeautyBox, Wineful, Cutia Taranului (chiar si clientii nostri de la NativeBox ofereau la un moment dat acest serviciu).

Cutiile cu abonament au avantajul ca usureaza munca de decizie a clientului. Pentru un abonament lunar, saptamanal sau chiar odata pe an (de exemplu, am vazut pe Cutia Taranului o cutie special pentru Paste), clientul primeste o selectie de produse, de cele mai multe ori diferite, care il scapa de griji si stres.

Gandeste-te daca tipul tau de produse ti-ar permite sa creezi astfel de cutii si incearca sa vezi daca clientii tai si-ar dori un astfel de serviciu.

cutie-abonament

5. Cand vrei o tactica diferita de marketing

Oamenilor le place sa simta ca au un cuvant important de spus, ca decizia lor face diferenta. Asa ca, de ce sa nu le permiti sa isi construiasca singuri pachetul de produse?

Creeaza un landing page cu diferite optiuni de produse si invita-i pe clienti sa isi creeze singuri un pachet sau o cutie cu produse la un pret mai mic decat daca le-ar cumpara separat, in timp.

Ofera-le idei (inclusiv prin postari pe Facebook sau Instagram) si publica exemple de pachete comandate de alti clienti inaintea lor.

pachet-produs-hainedevis

Citeste si: Cum sa faci upselling cu Gomag si sa obtii mai mult profit

Cum sa folosesti pachetele de produse in magazinul tau

  • Stabileste ce produse poti adauga intr-un pachet

Produsele dintr-un pachet trebuie sa aiba o legatura intre ele. Nu poti sa faci mai mult haos in viata clientului – de exemplu, sa ii dai un pachet cu un sampon, o surubelnita si un borcan de zacusca.

Produsele trebuie ori sa faca parte din aceeasi categorie, ori sa se completeze intr-un fel, sau sa aiba o insusire comuna – de exemplu, se bazeaza pe miros (produse pentru baie) sau formeaza un set (pistol de lipit + baghete din silicon).

pachet-cosmetice

Pentru a stabili produsele potrivite, consulta-ti din nou profilul clientului ideal (avatarul de client). Vezi ce si-ar putea dori acesta in functie de interese, situatie maritala, varsta si istoricul lui in site.

De asemenea, incearca sa adaugi in pachet un produs dintre cele populare, plus altele mai putin cumparate (dar nu pentru ca ar fi de calitate indoielnica, ci pentru ca sunt mai putin vizibile).

Tine cont si daca sunt produse noi, stau de prea mult timp in stoc sau sunt aproape de a iesi din stoc.

  • Promoveaza-ti pachetele, nu astepta sa le gaseasca oamenii pe cont propriu

Daca ai tinut cont de ceea ce ti-am spus mai sus si ai creat pachete cu produse bazate pe o insusire comuna atunci inseamna ca ai cele mai mari sanse ca oamenii sa se bucure de tot ceea ce se afla in cutie. Mai mult, asta te poate ajuta la marketing.

Adauga pachetele intr-un landing page specific, nu doar in paginile de produs, aduna testimoniale legate de reactia clientilor si promoveaza aceste oferte pe canalele de care dispui: Social Media, email marketing, afiliere, advertoriale, influencer marketing, la evenimente (de exemplu, daca participi la targuri dedicate nisei tale).

De asemenea, antreneaza-ti oamenii pe asistenta clienti sau vanzari sa promoveze pachetele la finalizarea comenzilor si in discutiile cu clientii. Asa le cresti si lor sansele sa fie mai convingatori in convorbirile de vanzare iar clientii vor simti ca au facut o afacere buna.

Citeste si: Cum Faci Product Bundling In Platforma Gomag

Pachetele de produse sunt o tactica excelenta de marketing si vanzare iar in platforma Gomag iti este si mai usor sa le creezi, asa cum iti explicam in documentatie.

Foloseste-le cu incredere, vezi ce aranjamente functioneaza pentru tine. Nu iti fie teama sa incerci, atata timp cat produsele si serviciile tale raspund nevoilor oamenilor, acestia vor cumpara.

Inca nu vinzi cu platforma Gomag? Incearca gratuit pentru 15 zile si vezi cum te putem ajuta sa vinzi profitabil, mai simplu decat credeai ca se poate.

Cosmin Daraban