Ghid: Cum vinzi ochelari online – Idei de promovare pentru magazin optica

Ghid: Cum vinzi ochelari online - Idei de promovare pentru magazin optica

Conform raportului din 2020 realizat de Consiliul European de Optometrie si Optica, jumatate din populatia Romaniei poarta ochelari de vedere, iar 2% dintre romani poarta lentile de contact. 

Avem 0.62 opticieni, 1.08 optometristi, 1.28 oftamologi si 2.05 cabinete / magazine de optica la 10.000 de locuitori, in intreaga tara.

Sunt cifre consistente, ce denota faptul ca industria este infloritoare, iar nevoia de produse si servicii legate de optica e in crestere fata de statisticile din anii anteriori.

via GIPHY

Asa ca daca ai un cabinet sau vrei sa deschizi un magazin cu ochelari, ochelari de soare, lentile si solutii de optica, piata de eCommerce este mai mult decat pregatita sa faca loc si pentru tine.

Hai sa vedem cum sa iti gandesti magazinul cand vrei sa vinzi ochelari online, dar si cateva sfaturi de bun simt despre cele mai potrivite metode de promovare.

Pont! Cauti un ghid pentru o altfel de nisa? Consulta aici lista cu peste 35 de ghiduri pentru diverse domenii de afaceri.

Cuprins: Ghid Cum sa vinzi ochelari online

  1. Stabileste-ti modelul de business, USP-ul si diferentiatorii
  2. Scoate in evidenta brandurile pe care le vinzi
  3. Creeaza un magazin online optimizat
  4. Creste vanzarile si valoarea cosului in site
  5. Ofera customer service profesionist
  6. Ofera beneficii extra pentru clientii fideli

Idei de promovare pentru un magazin online de optica

  1. Cum faci SEO pentru un magazin online de optica
  2. Ce postezi pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok etc. cand vinzi ochelari
  3. Idei de articole pe blog pentru un magazin online cu ochelari
  4. Calendarul de marketing pentru un magazin de optica
  5. De la influenceri la parteneri – de ce ai nevoie de word of mouth?
  6. Tips&tricks pentru campaniile PPC pentru ochelari online

Cum sa iti gandesti afacerea cu ochelari online

1. Stabileste-ti modelul de business, USP-ul si diferentiatorii

Primul aspect la care sa te gandesti este tipul de produs pe care vrei sa il vinzi:

  • Ochelari de vedere pe baza de prescriptie medicala
  • Ochelari de soare, inclusiv ochelari in scop fashion
  • Accesorii precum rame, solutii antiaburire, toc-uri, lantisoare etc.
  • Ochelari pentru sport (inot, sporturi de iarna etc.)
  • Ochelari de protectie pentru diverse tipuri de munci
  • Aparatura medicala pentru cabinete de optica

Poti aduce in magazin doar anumite tipuri de produse sau multiple categorii. In functie de acestea stabilesti si modelul business-ului tau.

Vezi tu, una e sa faci un magazin pentru un cabinet de optica unde ai sau esti un specialist capabil sa ofere si consultanta medicala, de exemplu. Alta e sa vinzi ochelari pe principiul fashion statement, adica ochelari de soare si accesorii pentru fashion.

Metodele de crestere pot fi asemanatoare, insa “armele” tale – diferentiatorii si produsele vedeta – depind de produse si modelul de business.

pagina-produs-magazin-ochelari

Ce elemente stabilesti in cadrul modelului?

  • Care este propunerea unica de valoare a afacerii tale – ce faci tu unic pentru clientii tai? (cei mai…, doar pentru…, specializati in…)
  • Catre ce segmente de clienti te adresezi? – nevoie (pe baza de reteta), fashion, protectie, pentru copii, interesati de un anumit brand etc.
  • Cum intretii relatii cu clientii tai? – vanzare directa, consultanta gratuita, co-creare in comunitate etc.
  • Care sunt canalele tale de distributie? (doar online – mag propriu, site-uri partenere? si offline?)
  • Care sunt sursele tale de venit? – vanzare produse, vanzare servicii, abonamente, consultanta etc.
  • Care sunt resursele cheie? – echipa, showroom-uri, magazinul online, produsele vedeta?
  • Care sunt activitatile cheie? – de ex., vanzare produse, consultanta clienti, gestiune comunitate etc.
  • Cine sunt partenerii afacerii tale? – furnizori produse, furnizori servicii, afiliati etc.
  • Care este structura ta de costuri? – pentru mentenanta magazin, vanzari, resurse umane, marketing etc.

Daca acum incepi, e ok sa ai optiuni mai limitate, sa incepi de la minimum. 

In timp, ai ocazia sa te extinzi pe masura ce identifici raspunsurile, nevoile si asteptarile reale ale tipului tau de clienti.

2. Scoate in evidenta brandurile pe care le vinzi

Clientii tai iti vor purta produsele zilnic, intr-un loc extrem de vizibil: pe fata. Asa ca pe langa aspectul practic, fie ca au nevoie sa vada bine, sau sa isi fereasca ochii de lumina prea puternica, intervine si factorul incredere in sine.

Ochelarii ar trebui sa arate bine, sa ii faca pe ei sa arate bine si, eventual, sa vina de la o marca apreciata pe piata.

branduri-vanzari-ochelari-online

De aceea e vital sa semnalizezi vizibil pe site si in promo brandurile de la care ai produse in magazin. Oamenii sunt deja familiarizati cu cele mai populare marci, asa ca le cauta activ.

Mergi in intampinarea lor.

3. Creeaza un magazin online optimizat 

Indiferent ca ai si showroom-uri sau un cabinet specializat, recomandarea noastra este sa iti deschizi un magazin online unde sa iti prezinti produsele si serviciile. 

Clientela ta este deja familiarizata cu cumparaturile online, inclusiv pentru ochelari sau lentile de contact.

Ei, pentru ca tu sa te poti concentra pe business si pe vanzari, cea mai potrivita pentru tine este o platforma eCommerce SaaS, cum e Gomag, care sa iti permita sa gestionezi magazinul usor, sa il lansezi rapid si sa fii conectat in permanenta in ecosistemul eCommerce.

Ceea ce vrem sa stii e ca abonamentele Gomag incep de la 1 euro pe zi, avem peste 155 de integrari si aplicatii si ajutam in acest moment peste 3000 de afaceri sa vanda online. 

Poti urmari aici povestile clientilor nostri, pentru a te convinge cu ochii tai.

Odata ce ai ales platforma, e momentul sa iti creezi si lansezi site-ul:

  • Poti alege optiunea magazin cheie la Gomag, si ne ocupam noi de setarile initiale si primul tau set de bannere. 
  • Urca produsele in magazin, impreuna cu un continut persuasiv – descrieri de produse, marcile produselor, multiple imagini, chiar si video daca ai, pagini dedicate diferentiatorilor tai (poate oferi consultanta, program rabla pentru ochelari etc.) si un landing page de lansare.
  • Ofera clientilor tai multiple metode de plata – pune accentul pe plata online si plata in rate, inclusiv Buy Now, Pay Later. Daca ai produse cu preturi mai mari, aceste optiuni elimina obiectiile legate de pret si accesibilitate. Le poti activa prin Gomag Payments.

plata-rate-ochelari-online

  • Completeaza informatii si raspunsuri la intrebari frecvente legate de livrare – produsele de optica sunt, in general, fragile. Ofera asigurari si garantii, pentru a linisti ingrijorarile clientilor.
  • Activeaza aplicatia Produs Configurabil – aceasta te ajuta sa obtii informatii necesare de la clienti, daca vinzi, de ex., ochelari de vedere; pot incarca reteta primita de la medic sau informatii necesare pentru personalizarea produsului comandat. De asemenea, prin aceasta poti face upsell si cross-sell direct in paginile de produs (cu accesorii, de ex.).

produs-configurabil-ochelari-online

  • Completeaza si optimizeaza pagina Despre noi, din site – castigi astfel increderea oamenilor, deoarece au siguranta ca nu ii vei insela din moment ce stiu cine esti, ce faci si unde te pot contacta.

Citeste si: Cum sa deschizi un magazin online cu Gomag – Ghid pas cu pas pentru creare magazin

4. Creste vanzarile si valoarea cosului in site

Scopul fiecarui antreprenor este sa obtina maximum din fiecare comanda, astfel incat aceasta sa fie profitabila. 

Uite cateva metode pe care le poti incerca in magazinul tau online de optica:

  • Activeaza un produs One-Time Offer, cu accesorii, de exemplu – acesta va fi afisat in pagina de finalizare comanda, la un pret unic in site. Scopul e sa cresti AOV (valoarea cosului).

oto-magazin-ochelari

  • Ofera cadouri in colet pentru diverse praguri de valori ale cosului – le poti activa cu aplicatia Cadouri in cos.
  • Afiseaza optiuni de pachete pentru diverse scopuri sau tip de clienti – poti crea pachete pentru recomandari sau produse bundle, cu pagini noi in magazin.
  • Activeaza popup-uri strategic in magazin – poti folosi popup dupa adaugare in cos pentru a face recomandari de produse complementare, popup cu recompense pentru abonarea la newsleter (x% discount sau x lei reducere la prima comanda), si exit popup, pentru a preveni abandonarea cosurilor de cumparaturi.

popup-recuperare-cos-magazin-ochelari

  • Semnalizeaza proeminent produsele la reducere intr-o anumita campanie, produsele cu cadou, pachetele sau pe cele de la o anumita marca. Poti folosi aplicatia Marcaje Promotionale din Gomag.

5. Ofera customer service profesionist

Subiectul ochelarilor si al lentilelor de contact este unul destul de delicat pentru clienti. Pentru ca, in definitiv, au de gand sa cumpere ceva ce le va afecta vederea si ochii intr-un fel sau altul, precum si modul in care sunt perceputi de cei din jur.

Asa ca e normal ca achizitiile pentru astfel de produse sa fie insotite de zeci de intrebari, obiectii si ingrijorari.

De aceea iti recomandam sa te concentrezi bine pe partea de customer service.

Ofera clientilor informatii, asigurari si raspunsuri, iar decizia de cumparare va fi luata mult mai usor.

In primul rand, asigura-te ca ai in site un hub pentru raspunsuri la intrebarile frecvente. Poate fi vorba de blog sau/ si o pagina statica in care ai un FAQ pe scurt: cum sa?, plati? livrare? despre personalizare (daca este cazul)? despre reteta (daca este cazul)?.

Activeaza si un live chat si, daca e nevoie, angajeaza pe cineva care sa raspunda profesionist cererilor care apar aici. 

Pune-le la dispozitie si o adresa de email de support si, cand avansezi cu afacerea, un numar de telefon (daca bugetul iti permite – trebuie sa fie cineva disponibil in permanenta sa raspunda).

6. Ofera beneficii extra pentru clientii fideli

Nu esti singur pe aceasta piata, asadar trebuie sa te bati cu altii pentru a atrage si mentine atentia clientilor tai.

De aceea este atat de importanta strategia de fidelizare a consumatorilor. Platesti mai putin sa ii atragi din nou si, in plus, ii poti transforma mai usor in ambasadori ai brandului tau, care sa te recomande mai departe.

Ce ar putea cuprinde strategia ta de fidelizare?

  • Continua comunicarea pe email, cu mesaje educative si tranzactionale, dupa fiecare comanda. Poti crea, de exemplu, secvente automate de onboarding ce se vor declansa imediat ce clientul a intrat intr-un anumit status in admin-ul din platforma. Automatizarea o faci cu o combinatie intre sabloanele din Continut > Email si Email Bot.
  • Activeaza puncte de fidelitate in site, pentru fiecare comanda. Oamenii le folosesc in orice nisa posibila, e dovedit ca functioneaza.
  • Segmenteaza clientii din start, folosind Grupuri de clienti, aplicatie Gomag. Ii poti diferentia pe baza tipului de produse cumparate, a marcilor preferate, a frecventei de cumparare sau chiar a ratei de retur absurde. Asa ii ai in evidenta si ii poti targeta cu mesaje personalizate. Pont! Poti repartiza automat clientii in grupurile relevante cu ajutorul unui CRM Bot.
  • Adauga cadouri de tip merch la fiecare comanda (laveta din microfibra, toc, snur pentru ochelari, gift card pentru urmatoarea comanda). Asa te asiguri ca ramai in mintea clientilor pentru mai mult timp.
  • Ofera campanii exclusive pentru clientii care fac parte din comunitatea ta fidela – zi cu transport gratuit, discount-uri exclusive, lansari cu acces exclusiv, discount de ziua de nastere, un produs gratuit etc.
  • Activeaza optiunea Invitatii pentru prieteni din aplicatia Puncte de fidelitate. Spune-le clientilor sa adauge adresa de email a unui prieten pentru a-l invita sa isi faca un cont in magazinul tau, iar el va primi un numar suplimentar de puncte de fidelitate.

testimoniale-magazin-ochelari

Citeste si: Cum Te Ajuta Un Program De Fidelizare A Clientilor

Idei de promovare pentru un magazin online de optica

1. Cum faci SEO pentru un magazin online de optica

Dupa cum spuneam si mai sus, multi dintre clientii tai s-au obisnuit deja cu ideea de cumparaturi online, asa ca ei cauta in mod activ produsele de care sunt interesati. 

Pentru acestia ar trebui sa te asiguri ca site-ul este super vizibil in motoarele de cautare si atrage click-urile spre site.

Ai nevoie de SEO. Uite cateva idei de testat in magazinul tau de ochelari:

  • Creeaza o lista cu cuvintele cheie pentru optimizare onsite si offsite. Prioritizeaza cuvintele cheie tranzactionale pentru ochelari, lentile, rame, toc-uri, accesorii etc., inclusiv cu numele de brand. Poti folosi si cuvinte cheie long tail in format raspuns la intrebari “cum sa cumpar ochelari”, “cum aleg ochelari”, ce ochelari mi se potrivesc” etc. Foloseste-le in continutul din pagini, descrierile de produse si in articolele de blog.
  • Completeaza profilul Google My Business, in special daca ai un cabinet sau showroom-uri in anumite locatii.

  • Creeaza, in timp, un profil de backlink-uri cu autoritate. Posteaza advertoriale, comunicate de presa, interviuri cu specialisti, coduri de discount active si testimoniale pe site-uri externe, cu link spre paginile din site-ul tau.
  • Completeaza meta tags, in special pentru paginile prioritare din site (produse vedeta, de ex.).
  • Daca ai foarte multe repere in magazin, foloseste aplicatia SEO Avansat din Gomag pentru a automatiza aplicarea optimizarilor.
  • Asigura-te ca ai multiple imagini de produs, inclusiv cu clientii tai in timp ce iti poarta ochelarii / lentilele / produsele. Adauga denumiri descriptive acestor imagini. 
  • Verifica si optimizeaza filtrele, astfel incat sa asiguri o navigare intuitiva si prietenoasa in site – oamenii ar trebui sa ajunga la produsele dorite din 2-3 click-uri maxim. In acelasi scop optimizeaza si structura de link-uri, si gandeste-ti categoriile in mod logic. Cum cauta oamenii: dupa culoare? Dupa forma fetei? Dupa scop? Pune-le la indemana structurile de cautare preferate.

Citeste si: Ghid SEO pentru magazine online – Afla cum iti optimizezi magazinul in 30 de zile!

2. Ce postezi pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok etc. cand vinzi ochelari

showroom-promovare-ochelari

  • Raspunsuri la intrebarile frecvente
  • Cel mai recent articol din blog.
  • Carusele de tip “cum sa”, “stiai ca”, “x motive”, “x greseli”.
  • Statistici si bucati din infografice despre oftamologie, industrie si fashion.
  • Giveaways cu produse universale pentru celebrarea anumitor ocazii, pentru captare de lead-uri, de sezon.
  • BTS – video-uri, imagini, tiktok cu pregatirea comenzilor, modul in care decurge o consultatie, ce se intampla pe la birou etc.
  • Teasing inainte de campaniile de promotii.
  • Interviuri video live sau inregistrate cu specialisti.
  • Coduri de discount exclusiv pentru urmaritorii de pe anumite canale.
  • Testimoniale si UGC, in toate formatele.
  • Imagini si video-uri cu produsele in timp ce sunt purtate. Nu uita sa etichetezi produsele din Facebook Shop sau Instagram Shopping, pentru a scurta navigarea pana la tranzactie.
  • Foloseste InstaApp cu feed-ul de pe Instagram sau hashtag-ul personalizat al magazinului tau si adu postarile in site. Functioneaza ca social proof pentru clienti.
  • Reposteaza pe canalele tale continutul creat de influenceri despre magazinul si produsele tale.

Citeste si: 50+ Idei Geniale & Usor de facut pentru postari Facebook si Instagram – Social Media

3. Idei de articole pe blog pentru un magazin online cu ochelari

blog-magazin-ochelari

  • Cum sa ai grija de ochelarii tai, pentru a rezista mai mult
  • X motive pentru care sa alegi [nume magazin]
  • Cand au nevoie copiii de primul control oftamologic
  • Cum alegi ochelarii potriviti in functie de [forma fetei]
  • Tips & tricks pentru ochii obositi de lumina ecranelor
  • Cat de des trebuie sa schimbi [lentile, rame etc.]
  • Cum sa te pregatesti pentru examen oftamologic
  • Cele mai comune alergii ale ochilor
  • Mituri despre ingrijirea ochilor
  • X motive pentru care te dor ochii cand porti lentile de contact
  • De ce ar trebui sa iti cumperi [ochelari, lentile etc.] online
  • Ce este [afectiune oculara] si cum o tratezi
  • Cum sa alegi un optician
  • Cei mai buni ochelari pentru [tip de activitate]
  • X semne ca ai nevoie de [ochelari / lentile / rame] noi
  • Raspunsuri la intrebari frecvente primite pe live chat
  • Infografice cu date si statistici despre industria ta
  • Testimoniale si povesti de la clientii tai
  • Specialistul raspunde: [afectiune / FAQ]

Citeste si: Mega Ghid – Blogul si vanzarile online: +250 de Idei pentru blog si sfaturi pentru incepatori

4. Calendarul de marketing pentru un magazin de optica

Nu e o noutate faptul ca e mai bine sa fii pregatit din timp, decat sa actionezi la nimereala pe moment sau cand iti amintesti.

Asa ca sfatul nostru este ca la fiecare inceput de an sa stai comod cateva zile si sa iti gandesti calendarul de marketing pentru intregul an. Sigur, cand colaborezi cu parteneri pe marketing, vei primi sugestii sau chiar structuri complete din partea lor.

Apoi, la 3 luni, ajustezi calendarul cu noile idei si conditii din macro mediu. Asa vei avea posibilitatea sa iti pregatesti campaniile din timp, sa faci teasing, lansari si actiuni extra eficiente.

landing-page-campanie-ochelari

Ce poate include calendarul tau de marketing cand vinzi ochelari?

  • Noteaza datele principale pentru sarbatori si sezoane: Valentine’s Day, Pasti, vara, Black Friday, Craciunul, Halloween etc. Toate acestea sunt momente potrivite sa lansezi campanii de reduceri si oferte, cu produse de sezon (ochelari de soare, lentile de contact colorate, solutii antiaburire de ex.) sau pentru toate produsele.
  • Noteaza data aniversara a magazinului tau si creeaza o campanie de cateva zile unde sa atragi atentia si sa trezesti dorinta de cumparare.
  • Creeaza campanii speciale pentru produsele utilizate (tip rabla sau buy back), cu timp limitat.
  • Alege strategic momentele de hype pentru a face lansare de produse noi, anual.
  • Creeaza si actualizeaza de fiecare data cand e nevoie un kit pentru presa: descrieri scurte si lungi pentru magazin, pentru fondatori, imagini profi, datele de contact, numarul de clienti si categoria de clienti tintita etc. Te va ajuta sa reactionezi rapid cand ti se cer astfel de informatii, cand trimiti comunicate de presa sau faci actiuni de PR.
  • Stabileste cand faci campaniile exclusive pentru clientii fideli / comunitatea ta. Pregateste din timp materialele si creativele de care ai nevoie, astfel incat atunci cand e momentul doar sa apesi start.

Citeste si: Planul de marketing – Calendar pentru 365 de zile de postari, continut si idei de promovare

5. De la influenceri la parteneri – de ce ai nevoie de word of mouth?

In calendarul de care vorbeam mai sus, ar trebui sa incluzi si momentele de campanie impreuna cu partenerii tai pe promovare. 

Influenceri, afiliati (poate prin 2Performant), bloggeri si alte firme cu servicii / produse complementare, cu toti acestia poti colabora astfel incat sa va promovati reciproc.

promovare-ochelari-influenceri

Adevarul e ca pentru a avea o reputatie buna in online si pentru a ajunge la cat mai multi potentiali clienti, ai nevoie in jurul tau de un nucleu pe care te poti baza, o comunitate dedicata.

Vocea comunitatii suna mai tare decat atunci cand vorbesti de unul singur.

Cauta-ti aliati. Incurajeaza-ti clientii sa ramana alaturi de tine si sa te recomande in cercul de cunoscuti – le poti oferi, de exemplu, coduri de discount pe care sa le imparta cu prietenii.

Creeaza si participa la oportunitati de networking cu clientii si alte firme: ateliere, workshop-uri, webinarii, evenimente fizice. 

Fii peste tot, iar oamenii nu te vor uita.

6. Tips&tricks pentru campaniile PPC pentru ochelari online

ads-magazin-ochelari-online

  • Ruleaza reclame pe Google Search cu kw de utilitate + brand. Nu uita sa folosesti si extensii, pentru a directiona oamenii in paginile relevante din site.
  • Foloseste creative cu produsele in timp ce sunt folosite pentru Facebook Ads.
  • Tine un ochi pe competitie si vezi ce abordari fac, pentru a te diferentia.
  • Creste bugetul si optimizeaza kw locale pentru locatiile unde ai cabinet / showroom, pentru a atrage mai usor atentia publicului local.
  • Adauga cuvintele cheie negative, pentru a nu atrage trafic irelevant in site. De exemplu, poti exclude cautarile cu denumiri de magazine mari, sau pentru produse pe care nu le vinzi.
  • Concentreaza-ti bugetul pe reclamele care iti aduc trafic si conversii.
  • Cand faci reclame video pe TikTok, YouTube Shorts sau Facebook, de exemplu, prioritizeaza vizualizarea verticala si adaugarea de subtitrare.
  • Automatizeaza reclamele de remarketing, inclusiv cu continutul cosului acolo unde este posibil.

Cauti o platforma puternica pentru magazinul tau online de ochelari? 

Testeaza platforma Gomag! Ai 15 zile gratuit in care te vei convinge de avantajele pe care ti le oferim.