Tu cum folosesti modulul CRM Gomag?

Aceasta nu mai e o functionalitate atat de noua in platforma, insa cred ca ar putea fi folosita mai eficient de catre clientii nostri.

Asa ca, pentru azi, am pregatit un mic ghid pe subiectul CRM Gomag.

Vei afla cum sa il folosesti la modul concret, dar si cum sa te folosesti de informatiile de aici pentru a-ti gestiona mai bine task-urile si clientii:

  1. Fiecare angajat stie ce are de facut si cine este responsabil pentru fiecare task
  2. Ca manager, ai o imagine de ansamblu clara asupra activitatilor angajatilor tai
  3. Verifica actiunile clientilor si ofera-le ceea ce isi doresc in functie de ce au cumparat
  4. Planifica urmatoarele campanii de marketing pe baza actiunilor clientilor
  5. Segmenteaza clientii si fa-le oferte diferite, in functie de segment
  6. Adauga testimoniale primite de la clienti pentru a fi afisate in site (indiferent pe ce canal ti le-au trimis)

Gata?

1. Fiecare angajat stie ce are de facut si cine este responsabil pentru fiecare task

Ce inseamna asta? O mai buna comunicare in echipa.

Indiferent ca ai mai multe departamente sau nu, indiferent ca lucrati toti de la birou sau toti de acasa, oamenii care se ocupa de clienti in diferitele stadii ale procesului lor de achizitie (marketing, vanzari, asistenta, logistica etc.), vor stii in orice moment cum a fost gestionat fiecare client.

Intrebari de genul “hei, unde gasesc informatii despre x?” sau “cine e ultimul care s-a ocupat de y?”, pur si simplu dispar.

Veti munci impreuna ca o echipa, cu informatiile intr-un singur dashboard, eliminand erorile.

= Eficienta.

Foloseste calendarul de task management din CRM Gomag si arata-le si angajatilor tai cum sa il completeze.

calendar-crm-gomag

Notati activitatile realizate si pe cele viitoare, alocand fiecarei activitati un responsabil.

Practic, vei avea la dispozitie in orice moment un istoric al interactiunilor cu clientii. Te poti folosi de datele de aici pentru a imbunatati experienta viitoare a clientilor, in functie de actiunile lor si modul in care li s-a comunicat pana acum.

In plus, CRM-ul te ajuta sa ai o organizare mai buna.

Cu datele clientilor centralizate, e mai usor pentru echipa ta sa tina ritmul pe masura ce cresti.

Sau daca ai un angajat nou pe care vrei sa il inveti repede, acesta va avea la dispozitie o baza de date bine structurata din care sa prinda rapid ce are de facut.

2. Ca manager, ai o imagine de ansamblu clara asupra activitatilor angajatilor tai

Un CRM e avantajos in primul rand pentru tine, ca proprietar de afacere sau manager.

Responsabilitatea ta este in mare masura aceea de a supraveghea bunul mers al business-ului si activitatile oamenilor din echipa.

Asa ca CRM-ul Gomag te va ajuta sa monitorizezi performanta angajatilor tai (ai si un raport in Gomag pentru agentii de vanzari, “Vanzari pe Agent”).

Poate esti zilnic la birou, ocupat cu task-urile tale. Sau poate esti plecat cu treburi mai mereu. Sau esti in concediu. 

Indiferent unde te afli, atunci cand task-urile sunt notate in CRM, vei ramane in control asupra activitatilor business-ului tau.

taskuri-clienti

Citeste si: Descopera noul CRM gratuit in platforma Gomag

3. Verifica actiunile clientilor si ofera-le ceea ce isi doresc in functie de ce au cumparat

Cu un CRM obtii o privire la 360 de grade asupra clientului: date de contact, interactiuni cu site-ul, nevoile si preferintele, comportamentul de cumparare.

Practic, e mina ta de aur.

Aceste date te vor ajuta sa:

  • Stabilesti oferte personalizate pentru fiecare client in parte
  • Descoperi momentul potrivit in care sa faci ofertele

De exemplu, poate observi ca dupa crearea contului, a trecut un anume interval de timp pana la cumparare. Asta inseamna ca poti sa optimizezi fluxul de cumparare pentru a-l face pe client sa ia decizia mai repede.

Sau observi ca a cumparat un produs pentru care ai si accesorii in catalog sau produse conexe. 

Pe baza datelor din CRM e super simplu sa il faci sa revina in site (de exemplu, ii trimiti un email personalizat cu cross-sell) si sa ii arati cat de convenabil e sa mai cumpere odata. 

Pont!

Gandeste-te si la durata de viata a produselor.

Daca de exemplu, un accesoriu trebuie schimbat la un anumit interval de timp, noteaza-ti in CRM cand sa se trimita clientului un email sau cand sa fie contactat pentru a-l invita sa cumpere produsul respectiv de la tine.

activitati-clienti-crm

4. Planifica urmatoarele campanii de marketing pe baza actiunilor clientilor

In CRM Gomag vei gasi, in primul rand, datele brute pe baza carora poti crea avatarul real al clientului ideal.

Pentru ca acolo sunt informatiile adevarate ale clientilor platitori, fara a fi influentate / alterate de exemplu de un discount sau de constiinta ca trebuie sa dea bine (cum se intampla deseori in cazul chestionarelor si sondajelor online).

Chiar si cand sunt afectate de sezonalitate sau alti factori exteriori, vanzarile inregistrate in CRM si datele clientilor de acolo iti vor prezenta exact situatia reala. 

Odata ce ai stabilit Buyer Persona pe baza acestor date, iti va fi de zeci de ori mai usor sa targetezi audientele potrivite pentru campaniile viitoare de marketing.

Plus, le oferi exact mesajul care ii va convinge sa cumpere de la tine.

Citeste si: Cum Creezi Un Profil Buyer Persona Complet [Infografic]

5. Segmenteaza clientii si fa-le oferte diferite, in functie de segment

Aplicatia Grupuri clienti din CRM (disponibila incepand de la abonamentul Pro) e mana ta dreapta pentru segmentare.

Esti constient deja ca nu toti clientii tai sunt la fel. 

Poate chiar ai observat ca o anumita proportie din ei (in general, un procent mic) sunt cei care iti fac business-ul sa mearga mai departe, prin cumparaturi mari, repetate.

Mai sunt si clientii sporadici, care nu par a avea un tipar de cumparare, ci fac achizitii motivati de un stimul din exterior.

Mai sunt clientii noi, care nu au inca foarte multa incredere in tine.

Mai sunt clientii problema.

Vezi tu, fara o segmentare a clientilor in CRM, spune-mi ce tipuri de comunicari vei face?

Le vei trimite tuturor aceleasi mesaje, chiar daca au obiceiuri, nevoi si comportamente diferite?

grupuri-clienti

Uite, aici intervine segmentarea. Cand iti imparti clientii pe obiceiuri, nevoie si comportamente comune, gasesti un tipar echivalent fiecarui segment.

Asa construiesti mesaje mai bune care chiar sa convinga.

Le trimiti oferte specifice pentru nevoile lor.

Si le dai dovada de profesionalism. Clientii observa greselile, si nu te vei diferentia cu nimic daca ii tratezi pe toti ca si cum ar fi la fel.

6. Adauga testimoniale primite de la clienti pentru a fi afisate in site (indiferent pe ce canal ti le-au trimis)

Oamenii au incredere in oameni (si am spus asta de n ori, deja).

Orice bucatica de dovada de incredere pe care ti-o acorda clientii, ar trebui sa fie afisata pe site-ul tau ca insignele pe pieptul unui cercetas.

In modulul testimoniale din CRM Gomag e locul in care afisezi recenziile si parerile primite de la clienti (atentie, aici nu e locul in care clientii iti lasa propriu-zis testimoniale, ci este locul din care le gestionezi).

Dar inainte sa adaugi aici review-uri, e clar ca trebuie sa le obtii, nu-i asa?

Uite cateva idei pentru a primi mai multe testimoniale de la clientii tai:

  • Trimite-le un email cu un formular de completat cu parerea lor despre produse si despre magazinul tau.
  • Ofera recompense pentru testimoniale – pot fi de exemplu puncte de fidelitate in plus.
  • Organizeaza un concurs pe email pentru concurentii tai, oferind diferite premii pentru cei care iti lasa testimoniale.
  • Cere constant recenzii prin postarile pe Facebook si alte canale Social Media pe care le folosesti.
  • Invita un influencer (chiar si micro-influencer) sa iti spuna ce parere are despre magazinul si produsele tale.

testimonial-magazin-gomag

Citeste si: Invata Sa Generezi Testimoniale Puternice

Rezultatele pe care le obtii cu CRM Gomag depind exclusiv de tine.

Ceea ce e 100% sigur este ca te va ajuta sa iti gestionezi munca si clientii mult mai usor… daca il folosesti.

Daca pana acum nu ai intrat prea adanc in CRM, indiferent de motiv, e momentul sa ii acorzi mai multa atentie. Ia datele de aici si foloseste-le inteligent pentru a comunica mai targetat cu clientii.

Pentru ca aceasta comunicare se transforma mai rapid in vanzari, cu cat e mai personalizata.

Arata-le si colegilor tai cum sa foloseasca CRM-ul din Gomag, fiti mai organizati si mai productivi, in fiecare zi de lucru.

Tu cum folosesti CRM Gomag pentru magazinul tau online?

PS. Vrei sa ai vanzari online mai bune? Sau acum esti la stadiul in care pornesti o afacere? Ia-ti si tu cartea eCommerce no Bull%$!t. Tot ce ai nevoie pentru a vinde online. Peste 2000 de antreprenori o au deja acasa.

Cosmin Daraban