Din postura de antreprenor, ceea ce iti doresti sa faci cu business-ul tau este sa il cresti la potentialul maxim, astfel incat sa faci profit si sa obtii stilul de viata dorit.
Sau poate chiar sa faci exit si sa te apuci de altceva.
Insa, uneori, esti atat de prins(a) cu detaliile muncii de zi cu zi, incat imaginea de ansamblu iti scapa.
Sunt oportunitati care raman ascunse, pentru ca te concentrezi pe bucati din aceasta imagine.
Vestea buna e ca, daca faci un mic pas in spate, poti oricand sa reorganizezi strategia ta, pentru a debloca acest potential.
Pentru astazi ti-am pregatit un alt articol util din care sa afli 6 sfaturi de capatai ce te vor ajuta sa profiti la maximum de intregul potential al afacerii tale. Esti gata?
Cuprins Cum sa deblochezi potentialul ascuns al afacerii tale
- Fa o analiza a pietei tale si identifica oportunitatile care ti-au scapat
- Gandeste o strategie pentru a face lucruri inovatoare
- Optimizeaza procedurile interne ale firmei
- Angajeaza oameni talentati si cultiva abilitatile colegilor tai
- Extinde-ti reteaua de parteneri in mod constant
1. Fa o analiza a pietei tale si identifica oportunitatile care ti-au scapat
Atunci cand vrei sa imbunatatesti ceva, te uiti la factorii interiori si la cei exteriori. Chiar daca pe acestia din urma nu ii poti controla, e vital sa stii ce se intampla in jurul tau.
Doar asa poti identifica directia potrivita in care sa duci business-ul si daca e cazul sa adaptezi politicile interne.
Nu mai departe de acum 3 ani am observat ce impact a avut aparitia pandemiei. Afacerile care s-au adaptat din mers au castigat, pe cand altele care au actionat tarziu, au inchis.
Asadar, cum arata piata ta si ce oportunitati ascunse vezi acolo?
- Ce schimbari exista in macromediu? – uita-te lunar, sau chiar saptamanal la ceea ce se intampla in jurul tau si cum iti poate afecta afacerea.
- Pentru cine creezi valoare – ce segmente si ce avatare de client?
- Cine sunt cei mai importanti clienti ai tai?
- Cine e utilizatorul final al produsului tau? Dar cel care face tranzactia?
- Cine sunt clientii cei mai dispusi sa accepte rapid produsele tale?
- Ce spun recenziile si testimonialele (de la tine si de la competitori)? Acorda atentie formularilor, pentru ca acolo s-ar putea sa gasesti idei noi.
Cauta constant metode prin care sa iti extinzi baza de clienti.
Atunci cand raspunzi la intrebarile pentru identificarea mai multor clienti, accesezi noi oportunitati de pe pietele extra si dai de noi competitori.
- Ce fac firmele competitoare si in ce mod isi vand produsele?
- Ce goluri au competitorii, pe care le poti acoperi tu: ca experienta, produse, servicii extra, public tinta etc.?
- Si daca exista goluri sau lucruri pe care nu le fac, desi sunt accesibile, DE CE nu le fac? (fii atent sa nu te arunci cu capul inainte, fara sa chibzuiesti bine).
- Ce spun comunitatile legate de nisa sau interesele publicului tau?
Pont!
Cateva exemple despre nevoile finale ale oamenilor la care sa te gandesti cand iti analizezi piata si clientii:
- Oamenii vor un tablou pe perete. Nu o bormasina.
- Oamenii vor divertisment. Nu un televizor.
- Oamenii vor sa arate bine. Nu un cantar.
- Afacerile isi vor produsele transportate in siguranta la destinatie. Nu un camion.
- Parintii isi doresc un viitor sigur din punct de vedere financiar pentru copii lor. Nu o universitate.
- Oamenii isi doresc un magazin online profitabil. Nu o platforma.
Altfel spus, oamenii cumpara lucruri care completeaza un task ce trebuie facut.
E vital sa intelegi care e adevarata nevoie a clientilor tai, nu sa te legi pur si simplu de nisa specifica a produselor tale.
Citeste si: Analiza SWOT – cand si cum o faci pentru ca magazinul tau online sa creasca
2. Gandeste o strategie pentru a face lucruri inovatoare
Cererea de pe piata va controla multe dintre initiativele tale de inovare.
Insa strategia pentru inovare reprezinta deseori un proces haotic, in care trebuie sa prioritizezi pentru a alege deciziile castigatoare pentru tine – acelea care iti ofera maximum in rezultate.
Uite un mod in care sa abordezi aceasta strategie pentru inovare:
-
Incepe de la obiective
Gaseste DE CE-ul din spatele acestei strategii. Ce vrei sa obtii prin faptul ca aduci sau realizezi lucruri inovatoare: fie ca e vorba de produse, servicii, experiente etc.?
Ia in considerare obiectivele generale de business pe termen lung pentru a descoperi obiectivul de inovare cu cel mai mult potential sa te aduca mai aproape de ele.
Gandeste-te la modelul tau de business – ce vrei sa faci cu el?
- Sa cresti business-ul accelerat pana la punctul de exit
- Sa transformi nucleul modelului de business
- Sa te dezvolti in afara modelului de business
- Sa te aperi in fata transformarilor sau declinului industriei in care activezi
Tine cont de raspunsul tau la aceste intrebari, in stabilirea obiectivului pentru inovare.
-
Cunoaste-ti piata: clientii si competitorii
Pentru a fi capabil sa inovezi si sa raspunzi la nevoile clientilor, ar trebui sa asculti cu atentie si sa intelegi ce vor acestia cu adevarat. Apoi elimina restul.
Urmeaza sfaturile de la punctul 1 pentru a avea la indemana datele corecte pe care sa te bazezi cand inovezi.
-
Defineste propunerea ta unica de valoare
Acest pas este si cel mai important in dezvoltarea strategiei tale, cand definesti propunerea unica de valoare a business-ului tau.
Cum vei castiga? Ce tip de inovatii permit firmei tale sa capteze acea valoare si sa obtina un avantaj competitiv?
Ar trebui sa te concentrezi pe crearea unei valori care:
- Fie economiseste bani si timp clientilor.
- Fie ii convinge sa plateasca mai mult pentru oferta ta.
- Fie creeaza beneficii pentru o categorie larga a societatii.
- Fie face produsul tau mai performant sau mai convenabil decat altele.
- Fie face produsul tau mai durabil si mai accesibil decat un produs precendent sau altele existente pe piata.
Un sfat pentru a ajunge la un UVP greu de demolat este sa incerci sa clarifici ce segmente de clienti tinteste competitia si cum se suprapun cu segmentele pe care i-ar targeta noua ta oferta.
E posibil sa adaptezi oricare dintre produsele tale pentru a le diferentia in locatiile sau pentru segmentele pe care este cea mai mare presiune?
-
Estimeaza si dezvolta capacitatile tale fundamentale
Vorbim de cultura organizationala, abilitatile de cercetare si dezvoltare in business, comportamente, valori, cunostinte si aptitudini.
De exemplu, daca vrei sa inovezi prin dezvoltarea unei tehnologii extraordinare, ai nevoie de aptitudini interne si cunostinte specifice pentru a dezvolta o astfel de aplicatie sau tehnologie.
-
Implementeaza sistemele si tehnicile necesare de inovare
Ai nevoie de aplicatii, sisteme si tehnici prin care sa implementezi inovarea si sa monitorizezi rezultatele acesteia. Poate fi vorba de training-uri si educare, sisteme de management, de marketing, financiare sau chiar productie.
Important e sa stii de ce ai nevoie si sa le folosesti atunci cand inovezi, cercetezi si testezi pentru business-ul tau.
3. Optimizeaza procedurile interne ale firmei
Procedurarea e must have in procesul de scalare a unui business. Ea inlocuieste haosul si creeaza ordine in fluxul de lucru intern. Automat, managementul timpului devine mai usor de facut si apar la lumina goluri ce pot fi umplute sau oportunitati.
Procedurile interne te ajuta sa mapezi activitatea in firma ta, pana la detaliu, astfel incat toata lumea sa stie in orice moment ce are de facut.
Eviti timpii morti, eviti greselile si intarzierile in comunicare si castigi resurse pe care le poti investi inapoi in business-ul tau.
Am discutat mai multe despre proceduri in articolul despre scalare, asa ca iti recomand sa-l citesti si sa urmezi ideile pentru optimizarea propriilor tale procese.
Citeste: Ce presupune, de fapt, scalarea unui business?
4. Angajeaza oameni talentati si cultiva abilitatile colegilor tai
O alta componenta a strategiei pentru deblocarea potentialului ascuns al afacerii tale tine de echipa ta si modul in care se implica angajatii in cresterea firmei.
Mai des decat tine, oamenii din echipa interactioneaza direct cu clientii si oamenii ce, pe baza acelor interactiuni, isi formeaza o imagine despre brandul tau.
Pe de alta parte, angajatii pot descoperi oportunitati in urma acestor discutii, pentru ca isi pot forma opinii si idei la cald, pe care sa ti le comunice ulterior.
Fiecare bucata de informatie care ajunge la tine iti formeaza deciziile pe care le iei in business, in strategia de inovare, in modul in care ajustezi comunicarea.
Asa ca e important sa ai oameni implicati, talentati si deschisi sa invete, astfel incat sa te ajute practic in crearea unui business extraordinar. Nu uita sa cultivi talentele lor, oferindu-le ocazii de invatare sau acces la lucrurile care ii intereseaza.
Citeste si: Cum iti cresti echipa – procesul de angajare si retentie [Podcast]
5. Extinde-ti reteaua de parteneri in mod constant
Spuneam si mai sus ca extinderea catre piete si clienti noi iti deschide usa catre oportunitati ascunse de crestere a afacerii.
Iar o modalitate usoara pentru tine sa faci asta e prin intermediul partenerilor, care vor media cel putin primul punct de contact dintre tine si noua audienta.
Vei imprumuta din imaginea lor publica si autoritatea lor, pentru a castiga mai usor increderea acesteia. Si viceversa, cand ei primesc acces la publicul tau, imprumuta din influenta brandului tau.
Daca faci eforturi constante pentru a incheia parteneriate, la fel de constant va creste si baza de consumatori catre care te poti adresa. Poti gasi noi parteneri la evenimente, la sesiuni de networking, in cluburi si comunitati de profil etc.
Trebuie doar sa vrei 🙂 .
Citeste si: Cum sa oferi o experienta de cumparare sigura si de incredere clientilor tai
Initial pe lista mai era un punct: Monitorizeaza experienta clientilor si fa optimizari de sezon.
Pe partea de brand awareness, aceasta idee te ajuta sa dai motive intemeiate clientilor sa te recomande, gratuit, mai departe.
De exemplu, poti schimba cadoul surpriza din colete in functie de sezon, iar clientii tai vor fi stimulati sa comande de mai multe ori, cu entuziasmul ca vor primi altceva data viitoare.
Pe langa faptul ca oferi clientilor o experienta de povestit, ar trebui sa distribui mereu in fata lor continutul de la oamenii ce au primit deja noile cadouri.
Pentru ca asa se invarte roata recomandarilor si mesajele ajung la clienti cu potential de ambasadori de brand – potential sa iti aduca noi clienti si noi oportunitati.
Acum e momentul sa testezi cel putin unul dintre sfaturile primite. Vezi ce functioneaza pentru tine si obtine mai mult din afacerea ta – pentru ca, in mod sigur, iti poate aduce mai mult.
PS. Creste vanzarile si business-ul cu o platforma solida, pregatita sa te sustina de la 0 la milioane de euro cifra de afaceri.
Testeaza Gomag gratuit pentru 15 zile si bucura-te de beneficii exclusive – stiai ca abonamentele incep de la 7 euro pe luna?
- 30 de sabloane pentru trusa ta de antreprenor - iunie 24, 2025
- Cum sa cresti traficul organic spre magazinul tau online - iunie 17, 2025
- 10 lucruri pe care trebuie sa le verifici in magazinul tau - iunie 10, 2025