Interesul pentru produse digitale și cursuri online a tot crescut în ultimii ani, cu un boom puternic începând din perioada pandemiei.

Accesul la informație și tehnologie ne face să fim autodidacți și să căutăm constant noi oportunități pentru dezvoltarea personală și profesională.

Ca antreprenor te regăsești și mai frecvent în postura de consumator al astfel de materiale. E excepțional ce putem realiza cu puțină implicare!

Însă, în același timp, poți acționa și din cealaltă parte a baricadei.

Poți fi chiar tu însuți un creator de cursuri online și produse digitale, pe care să le vinzi cu succes, astfel încât să faci profit din ceea ce știi și ceea ce te pasionează.

Materialul de astăzi este dedicat creatorilor de produse digitale premium: traineri, autori, bloggeri, influenceri, consultanți și, bineînteles, antreprenorilor ce vor să comercializeze astfel de produse, într-un magazin dedicat sau într-unul hibrid (produse fizice + digitale).

Așa că hai să descoperim împreună întregul proces din spatele vânzării de cursuri online, de la crearea lor, la promovare. 

De asemenea, vei face cunoștință cu aplicația din platforma Gomag care te ajută să publici online și să promovezi cursuri digitale.  

 

Cuprins Crearea si promovarea unui curs online, de la A la Z

  1. Alegerea temei de curs
  2. Audiența țintă
  3. Planificarea conținutului
  4. Alegerea platformei de vânzare a cursului
  5. Crearea conținutului
  6. Strategia de preț pentru cursul tău online
  7. Lansarea cursului online
  8. Promovarea cursului tău online

1. Alegerea temei de curs

Cheia către un business online de succes este să îți găsești zona optimă de acțiune: o idee sau o temă în care ai talent, și care te și pasionează. 

E important să ții minte că trebuie să știi doar cu cel puțin 10% mai mult decât o persoană obișnuită, pentru a fi perceput drept un expert într-un anumit subiect.

Așa că, mai întâi și întâi, concentrează-te să găsești scânteia ce va sta la baza afacerii tale. Cum faci asta? Răspunde la următoarele întrebări:

  1. Despre ce îți cer sfaturi oamenii din jurul tău? ________________________________
  2. La ce ești bun(ă)? ______________________________________________________
  3. Pentru ce te recomandă oamenii? _________________________________________
  4. Despre ce subiecte citești frecvent? ________________________________________
  5. Ce preferi să faci în timpul liber? __________________________________________
  6. În ce ești specializat(ă)? _________________________________________________
  7. Ce te entuziasmează? __________________________________________________

aplicatia-cursuri-online

Un bun ce poate fi scalat la infinit… se poate și vinde la infinit.

Când alegi tema cursurilor tale online, gândește-te la posibilitatea de a crea în special conținut evergreen (valabil mereu). Cum îți dai seama dacă ai găsit unghiul evergreen din perspectiva căruia să începi producția? 

Folosește analiza comparativă de mai jos, răspunzând la întrebări pentru veni cu sugestii de conținut:

Ce e evergreen

  • Care sunt întrebările frecvente pe care le au oamenii despre subiect?
  • Poți să oferi tutoriale sau explicații de tipul ”cum să” despre subiect?
  • Care sunt principiile de bază despre subiect despre care poți vorbi (nu tacticile)?
  • Abordezi subiectul prea rațional?

Ce nu e evergreen

  • Conținut tău este, în general, concentrat pe noutăți?
  • Vrei să incluzi informații sau idei care nu vor mai fi valabile peste un timp?
  • Conținutul tău se referă la cele mai noi update-uri ale unui instrument sau soft?
  • Vrei să incluzi ultima tactică sau truc pentru folosirea unui tool?

Notează-ți toate ideile de teme de curs și analizează-le prin prisma întrebărilor de mai sus. Reține că un conținut evergreen va însemna un venit pasiv recurent pentru tine, pe termen lung.

De asemenea, de la început, stabilește un obiectiv SMART pentru ceea ce vrei să obții prin crearea și vânzarea cursurilor tale.

2. Audiența țintă

Vrei să creezi un produs digital care să se vândă bine? Atunci trebuie să îți cunoști piața.

Scopul analizei de piață e să găsești punctele dureroase pe care cursurile tale le pot acoperi.

  • Uită-te la review-uri de la cursuri, cărți și materiale pe subiecte similare cu ce vrei să creezi.
  • Urmărește podcast-uri și canale video pe subiectul / în nișa ta.
  • Analizează popularitatea subiectului cu Google Trends, BuzzSumo și alte tool-uri de analiză.
  • Identifică top 10-20 influenceri în spațiul în care vrei să intri. Intră în comunitățile pe Facebook și alte canale și, unde poți, pune întrebări pentru a găsi lipsurile / punctele dureroase.

În urma analizei, propune-ți să creezi diverse avatare de client, pe baza cărora vei reuși să planifici conținutul cursurilor. De exemplu, poți crea module suplimentare sau resurse specifice pentru anumite grupuri, cum ar fi începători, intermediari și avansați.

De asemenea, dacă vrei să îți construiești dinainte de lansare o audiență de clienți potențiali, nimic nu funcționează mai bine ca lista cu adrese de email.

Tactici pentru construirea listei:

  • Magnet de lead-uri, fișă de lucru sau ebook
  • Blog sau guest blogging
  • YouTube
  • Instagram
  • Construirea unei comunități
  • Segmentarea abonaților
  • Conținut relevant pe diverse canale

creare-baza-cursuri-online

Tipuri principale de fluxuri de email automatizate:

  • Secvență de bun venit
  • Produse upsell & recomandate
  • Secvență recuperare coșuri abandonate
  • Secvențe dinamice activate de anumite condiții

Cum găsești canalul potrivit pentru cursurile tale și audiența ta?

  1. Pe ce canale ești tu prezent, personal? ________________________________
  2. Analizează piața: pe ce canale stau, uzual, tipul tău de clienți? ________________________________
  3. Gândește-te la tipul de conținut pe care îl produci: ce canale s-ar potrivi cel mai bine pentru ca acesta să fie distribuit repede? ________________________________
  4. Pe ce canale activează competitorii tăi? ________________________________

3. Planificarea conținutului

Toate lucrurile pe care le stabilești în acest pas te vor ghida atât în producție, cât și în post-producție. Fără un plan, e ca și cum ai construi o casă fără nicio schiță. 

… Și e mult mai ușor să muți o fereastră pe cealaltă parte a camerei când o faci pe hârtie, nu când casa e deja construită.

Așa că acordă-ți suficient timp pentru a stabili ideile principale pe care vrei să le menționezi, precum și procedura de producție. Împarte-ți cursurile pe module – lecții per modul – lecții în total.

Iată o idee pentru cum ar putea arăta fluxul lecțiilor tale:

  • Ce – ce vom învăța în această lecție.
  • De ce – de ce este important.
  • Și dacă – ce se poate întâmpla dacă sari această lecție / acest pas.
  • Cum să – demonstrații live, explicații, exemple specifice pentru diverse scenarii etc. E important să ai dovezi solide pentru ”cum să”, nu doar pentru ”ce” și ”de ce”.
  • Parte practică – sau un exercițiu de rezolvat, la finalul lecției.

cursuri-online-magazin

Apoi, la fel de important este numele final cu care vei merge în promovarea cursurilor. Deseori, numele influențează masiv decizia de cumpărare.

Uite câteva sfaturi de care să ții cont când îți denumești cursul:

  • Respectă regula KISS – Keep it simple, stupid 🙂
  • Încorporează beneficiul comandării cursului (Launch Kit – Cum îți lansezi magazinul online cu vânzări din prima zi)
  • Folosește și un verb de acțiune, dacă se poate (începe, obține etc.)
  • Setează așteptări pentru nivelul cursului (începători, avansați, mastery etc.)
  • Întotdeauna caută numele pe Google – uneori te îndrăgostești de un nume pe care îl folosește deja altcineva. Ai grijă la implicațiile SEO sau chiar și cele legale, dacă e o marcă înregistrată – mai bine găsești ceva și mai bun.
  • Verifică URL-uri și social handles pentru a te asigura că numele favorite nu sunt preluate deja altundeva – ți-ar face doar viața mai grea în etapa de promovare.

Citește și: Cursuri Online – aplicatie Gomag pentru produse digitale [ghiduri, cursuri, materiale PDF]

4. Alegerea platformei de vânzare a cursului

Sigur că există tot felul de platforme în care îți poți încărca produsele digitale, ca și creator, folosind infrastructura lor pentru a vinde.

Dar cum ar fi să ai propriul tău magazin de cursuri, în care poți vinde exclusiv cursuri online, ori să faci susținere inclusiv cu produse fizice, gândind pe termen lung (cum ar fi cărți scrise de tine sau produse ce au legătură cu zona ta de expertiză)?

Aplicația Cursuri Online din platforma Gomag oferă posibilitatea oricărui creator de produse digitale să își deschidă un magazin online specializat pe această nișă. Aplicația este lansată de puțin timp și e accesibilă gratuit pentru orice posesor de abonament Gomag.

cursuri-online-aplicatie

Cum funcționează aplicația Cursuri Online?

La fel de simplu ca un plugin obișnuit, fără a fi nevoie să îl instalezi manual.

Odată ce aceasta este activată în Gomag Apps (magazinul de aplicații al platformei), în secțiunea “adăugare produs” apare opțiunea nouă “produs digital”. Adăugarea propriu-zisă se face exact la fel ca pentru un produs fizic, cu excepția zonei de încărcare a conținutului digital.

Acum, în secțiunea “Conținut digital” poți să adaugi paginile cursului online, să le ordonezi și să le optimizezi inclusiv cu un editor avansat, care îți permite să afișezi, de exemplu, produse upsell/cross-sell în interiorul lecțiilor, formulare de cerere a unei recenzii, conținut text, cronometre etc.

adaugare-produs-digital-platforma

Tot din această secțiune poți adăuga un buton de descărcare al unuia sau mai multor materiale PDF: ghiduri, cataloage, prezentări, foi de lucru, checklists etc.

Când adaugi conținut video, acesta poate fi încărcat pe baza link-urilor preluate din YouTube sau Vimeo.

Ulterior, după ce au fost cumpărate, cursurile și produsele digitale pot fi accesate exclusiv din contul de client, odată ce acesta este logat.

Cu aplicația Cursuri Online, ai un atu tehnologic simplu și accesibil prin care să îți duci produsele digitale premium în fața clienților, folosind în același timp întregul arsenal disponibil într-o platformă pregătită exact pentru vânzările online.

Dacă vrei să testezi și să folosești cât mai repede aplicația Cursuri Online, și nu vinzi cu noi – încă – te invit să deschizi un demo Gomag gratuit pentru 15 zile.

Citește și: Pot sa fac asta cu Gomag? FAQ

5. Crearea conținutului

Astăzi nu am de gând să intru în tot jargonul legat de producție video. Însă e vital să înțelegi că există 3 etape principale în această fază – pre-producția, producția în sine și post-producția.

În prima etapă, vei stabili modalitățile de învățare pentru fiecare lecție în parte, în funcție de subiectul și obiectivul fiecăreia. Modalitatea de învățare va dicta, așadar, și modul de producție al lecției.

De exemplu, dacă vrei să demonstrezi cum să folosească un program sau o platformă tehnică, vei folosi înregistrări de ecran. Dar dacă faci un curs de fitness, vei înregistra demonstrații live ale pozițiilor sau exercițiilor de urmat.

Ori, dacă faci un curs de gătit, vei face tot o demonstrație live, însă cu pre-planificarea a 2-3 versiuni din fiecare pas, în diferite stadii de gătire și filmare în prim-plan. 

Sau, dacă vinzi un curs ce include numere și matematică, sesiunile la tablă sau digramele și graficele te pot ajuta mai bine să transmiți ceea ce vrei să spui. 

Deci gândește-te serios care e cea mai bună metodă prin care studenții tăi vor învăța această informație, pentru fiecare lecție în parte.

Apoi, pe partea de producție propriu-zisă, poți avea două metode de abordare: fie o faci de unul singur, fie este realizată pentru tine.

Metoda DIY e relativ mai puțin costisitoare pentru că poți folosi:

  • Un program de screen recording + microfonul calculatorului tău (gratuit).
  • Camera telefonului mobil + tripod + microfon.
  • Webcam / cameră profesională + microfon profesional (+ alte elemente cum ar fi lumini, programe avansate de editare etc.)

Altfel, cea de-a doua metodă presupune angajarea unui cameraman sau a unei întregi echipe, care vor veni cu sculele și propriul portofoliu de proiecte. E mult mai costisitor, însă, uzual, și rezultatul final arată mult mai profesional.

După înregistrarea cursului, urmează partea de editare a acestuia, de care, la fel, te poți ocupa tu, sau poți externaliza. Acest proces poate dura destul de mult, în funcție de modul în care s-a filmat.

aplicatia-cursuri-online-platforma-gomag

6. Strategia de preț pentru cursul tău online

La fel ca în cazul produselor obișnuite, prețurile joacă un rol principal atât pe partea de marketare, cât și în decizia de cumpărare, a clienților.

Ceea ce trebuie să faci tu este să găsești un echilibru astfel încât prețul să reflecte valoarea conținutului tău, dar să rămână și accesibil pentru segmentele tale de audiență.

Începe de la o cercetare a pieței, pentru a înțelege cât sunt dispuși oamenii să plătească, prin analiza prețurilor promovate de competitori. De asemenea, gândește-te ce bonusuri poți oferi pentru a determina valoarea finală și a reflecta imaginea de produs premium care merită să fie cumpărat.

Strategiile tale de preț pot include următoarele:

    • Lansare cu preț redus – pentru un timp limitat, astfel încât să creezi senzația de urgență.
    • Prețuri flexibile – cu pachete sau praguri de acces la curs la prețuri diferite.
    • Abonamente.
    • Discount-uri periodice – de sezon, de aniversare etc.
    • Garanții pentru returnarea banilor – legal, nu trebuie să oferi această opțiune în cazul produselor digitale. Însă poate fi o motivație puternică pentru decizia de cumpărare.

7. Lansarea cursului online

Primul pas în lansarea produselor tale digitale ar trebui să fie întotdeauna stabilirea unui plan de proiect și a unui calendar de lansare.

Mulți creatori tind să fie atât de acaparați de producția, în sine, încât încep să se gândească la marketing abia după ce au creat produsul. 

Cea mai bună strategie e cea în care îți dezvolți baza de audiență și pre-marketing-ul în același timp cu producția cursurilor.

Must-have pentru lansare (dar și pentru campaniile de marketing):

– Landing page – care ar trebui să includă:

  • Numele cursului
  • Un titlu atrăgător, cu cuvinte puternice ce semnalează problema pe care o poate rezolva cursul tău.
  • Texte pentru agitarea problemei / punctului dureros al audienței și livrarea unei soluții.
  • Detalierea beneficiilor.
  • Dovedirea autorității.
  • Urgentare
  • Dovezi sociale
  • Sneak peek pentru ce se află în interiorul cursului.
  • Butoane CTA poziționate strategic în multiple zone din landing.
  • Bonusuri și beneficiile pentru extra valoare
  • Preț și ofertă.
  • Garanțiile.
    • Oferta de preț – preț standard + preț redus pentru lansare.
    • Garanții – termeni și condiții
    • Bonusuri – ex.: fișe de lucru, ebooks, abonamente, șabloane, checklist-uri, interviuri, acces într-un grup exclusiv, sesiuni 1-1, discount-uri pentru alte produse digitale etc.
    • (Opțional) Pachete de produse 
    • Secvență de email-uri pentru anunțarea lansării (de la preview pentru clienții fideli, până la ultimele remindere înainte de finalul ofertei) și post-comandă. 
    • Șabloane pentru postări social media – bannere, texte, video-uri.
    • 2-3 articole pe blog
    • Texte și creative pentru reclame PPC (Facebook Ads, Google Ads, TikTok Ads etc.)

promovare-cursuri-online

Citește și: 24 de motive pentru care sa participi la Gomag SUMMIT & eCommerce Fest

8. Promovarea cursului tău online

Cursurile online pot fi promovate cu aproximativ aceleași tactici de marketing ca produsele obișnuite. Succesul marketing-ului tău depinde, însă, de strategia aleasă, astfel încât să poți comunica unitar, să ai un buget suficient și să descoperi canalele pe care stau segmentele tale de public.

Un alt aspect foarte important – poate și mai prioritar decât e în vânzarea de produse fizice – sunt dovezile sociale.

Când vinzi cursuri online și alte tipuri de produse digitale, acestea sunt cele mai uzuale dovezi în care se încred clienții tăi: citate de la studenții anteriori, testimoniale despre expertiza și cursurile tale, numărul clienților, UGC, premii și certificări câștigate, dar și mențiuni în presă sau recomandări de la influenceri relevanți.

Ce faci, însă, când abia ai lansat? 

Recomandarea mea este să deschizi în mod exclusiv o parte a cursurilor tale pentru un public beta (în general, acești oameni au acces gratuit la versiunea pe care o oferi).

Poți, de asemenea, să organizezi dinainte sesiuni 1 la 1 sau webinarii /workshop-uri virtuale, unde să ceri participanților recenzii și recomandări (inclusiv consimțământul pentru a le folosi pe site, ulterior).

cum-obtii-recenzii-cursuri-online

Iată și o rută pe care să o iei în calcul dacă nu știi de unde să începi.

Teoria celor 1000 de fani adevărați, emisă de Kevin Kelly (editor și cofondator Wired) susține că îți poți construi un viitor sigur și stabil ca artist, muzician, autor sau chiar si antreprenor, dacă reușești să strângi în jurul tău cel puțin 1000 de fani adevărați. Superfani.

Un fan adevărat e definit ca unul care va cumpăra orice produci. Dacă ai cei 1000 de superfani îți poți câștiga existența, dacă te mulțumește asta (și nu vrei să câștigi o avere). 

Există și 2 criterii de îndeplinit: trebuie să creezi în fiecare an destul cât să obții, în medie, un profit de 100$ de la fiecare fan adevărat (depinde și ce prețuri joci). Apoi, trebuie să ai o relație directă cu fanii tăi; ei trebuie să te plătească direct, pentru a rămâne la final cu întregul profit din fiecare plată.

Sigur, e o activitate extrem de consumatoare de timp și nu e pentru toată lumea. 

Însă dacă începi cu o selecție de cursuri evergreen și investești resursele necesare pentru a îndeplini cele două criterii, ai putea ajunge la o bază de superfani, într-un număr mai mic sau mare de 1000, în jurul cărora vor exista și alte cercuri de fani obișnuiți – care cumpără ocazional sau așteaptă discount-uri etc.

Vrei să începi să vinzi și tu cursuri online, în propriul magazin online?

Sper ca materialul de azi să fie un mic ghid introductiv care să te ajute pe tot parcursul călătoriei tale spre succes. Nu uita să valorifici la maximum funcționalitățile platformei eCommerce, inclusiv capacitățile aplicației Cursuri Online.

Reușita ta depinde exclusiv de implicarea și deciziile pe care le ei.

Spor la aplicat informațiile și spor la vânzări!

PS. Vrei să începi să vinzi online cu Gomag? Testează aici platforma, gratuit pentru 15 zile! Tot ce trebuie să faci este să dai click pe Incearca acum și să completezi formularul cu adresa ta de email și numele de test al magazinului.

Cosmin Daraban