9 minute timp de citire

Functioneaza sa oferi transport gratuit?

Adevarul e ca taxele de livrare reprezinta unul dintre principalele motive pentru care clientii renunta la comanda.

Insa nu de fiecare data.

Mai nou nici nu stiu daca am mai vazut vreun magazin care sa nu ofere transport gratuit dupa 200 de lei sau o alta suma. Ai zice ca transportul gratuit devine deja un standard in industrie, fara de care nu se poate.

Sursa: Giphy

Dar uneori nu poti sa il asiguri fara sa iti tai din marja.

Sau uneori nu functioneaza chiar asa de bine pe cat te asteptai.

Sau pur si simplu observi cum oamenii vin in site sa cumpere doar pentru gratuitate si apoi nu se mai intorc.

Pentru ca transportul gratuit a devenit, fara sa iti dai seama, principalul tau atu de vanzare, in loc de experienta clientului, calitatea produselor, confortul sau orice alt USP ai vrea de fapt sa comunici.

In articolul de azi vreau sa iti arat ce strategie sa gandesti daca nu poti sau nu vrei sa oferi transport gratuit dar si cateva sfaturi pentru ca acest tip de discount sa functioneze profitabil pentru business-ul tau (in caz ca vrei sa il folosesti).

super gomag

Vrei sa iti deschizi un magazin online?

Descopera cum iti gasesti produsul vedeta

Primesti acces la video-ul in care iti arat cum sa iti alegi cel mai bun produs in magazin! Vrei?

Gata?

Cum sa ai mai multe vanzari chiar daca nu poti oferi transport gratuit

1. Afiseaza costurile de livrare din start

Orice taxa surpriza ii face pe potentialii tai clienti sa o ia la fuga incotro vad cu ochii. La competitori, fie ei online, fie cineva local, de care tu nici nu stii.

Conform raportului celor de la GPeC pe 2018, taxele in plus pentru plata transportului ii determina pe 33% dintre oameni sa abandoneze cosul si sa nu mai cumpere online.

Si atunci ce e de facut?

Eu as miza pe transparenta. Chiar daca nu poti sa oferi transport gratuit, arata-i omului care sunt costurile sale de transport inca din pagina de produs. Si mai bine daca poti negocia un pret fix, indiferent de produs.

Oricum cum alegi sa ii afisezi preturile, nu ii adauga costurile suplimentare doar in pagina de finalizare comanda. Pentru ca aici se intampla cel mai des ca oamenii sa abandoneze si, poate, sa nu se mai intoarca niciodata.

O alta optiune ar fi sa ii explici omului de ce il costa atat pretul de transport: plateste o livrare mai rapida (mai ales daca produsele comandate sunt perisabile)? Plateste livrarea in siguranta a unor produse fragile, care au nevoie de atentie sporita?

In multe cazuri sinceritatea te poate ajuta sa castigi increderea clientilor. Mentioneaza toate detaliile legate de livrare si costuri inclusiv in sectiunea Intrebari Frecvente sau sub forma de bullet points in pagina de produs.

taxa-fixa-transport

2. Ofera-le oamenilor mai multe optiuni

Pe langa transparenta, pluseaza cu o serie mai variata de optiuni la livrare: metode de livrare, firme de curierat etc.

Sfatul meu e sa ai contracte cu mai multi transportatori, sa nu te limitezi doar la unul.

Vezi tu, foarte multi si-au facut o parere sau alta dupa interactiunile cu diversi curieri, asa ca acum evita cu totul sa cumpere de la magazinele care livreaza cu respectivii curieri.

Am citit o multime de astfel de experiente unde, chiar daca magazinul avea preturi bune, produse exact asa cum era nevoie sau cine stie ce alte beneficii, unii clienti au renuntat sa mai comande pentru ca transportul se face doar printr-o anumita firma de curierat.

firme-curierat-diverse

Asa ca tu incearca sa previi astfel de situatii, oferind minim 2 transportatori si Posta Romana.

La fel si in cazul metodelor de transport.

Permite-le oamenilor sa isi ridice comenzile de la sediul tau daca se afla in apropriere sau livreaza-le personal (sigur, asta se aplica in cazul magazinelor mici cand nu ai foarte multe comenzi si nu trebuie sa alergi in 100 de parti ale orasului).

Daca se intampla ca omul sa plece in vacanta chiar in timpul in care ii ajunge coletul de la tine, permite-i sa lase coletul o perioada mai lunga in hub-ul transportatorului, pana se intoarce.

Permite-i sa specifice anumite instructiuni de livrare, daca e nevoie (de exemplu, pachetul sa ii fie livrat intr-un anumit interval).

Stiu, unele lucruri nu depind de tine, ci de firma de curierat. Ai grija sa iei masuri in momentul in care vezi ca apar plangeri: sa schimbi transportatorul, sa adaugi inca unul sau mai multi, sa apelezi la firme locale etc.

3. Ofera o experienta de livrare placuta

Ceea ce se intampla la livrare e ultima impresie pe care o are clientul despre tine – pana ce comanda din nou din magazinul tau. Si un procent foarte mic mai comanda daca s-a intamplat ceva ce nu le-a placut.

Vezi tu, oamenii vor sa stie cand le va ajunge coletul dar, de asemenea, vor sa fie informati si daca exista intarzieri sau probleme pe parcursul drumului. Asa ca, la minimum, ar trebui sa pregatesti urmatoarele 2 elemente la fiecare tranzactie:

  • Data aproximativa de livrare

Trimite-i omului un mail automat sau afiseaza-i un pop-up dupa finalizarea comenzii si spune-i aproximativ cat va dura pana primeste produsele comandate.

In acest fel, clientul tau sta cu inima impacata deoarece are in orice moment senzatia ca e in control.

email-confirmare-comanda-instructiuni

  • Urmarire colet

Permite-le oamenilor sa vada calatoria produselor comandate, din depozitul tau si pana la propria usa. Ofera-le optiunea sa urmareasca pachetul si sa renunte la ideea de a te suna sa te intrebe de starea lui.

Tine minte ca lipsa informatiilor va duce intotdeauna la telefoane exasperate ce iti vor incetini ritmul de lucru dar vor scadea si nivelul de satisfactie al clientilor.

Citeste si: Mic Ghid Pentru Strategia De Livrare

Transport gratuit – cum il faci sa functioneze pentru tine

Daca totusi vrei sa oferi transport gratuit, cand gandesti strategia, adu-ti aminte de cei 2 P si 2 C: profit & produse, comenzi & client. In functie de aceste 4 elemente poti crea o strategie care sa te duca in castig.

1. Tine cont de marja de profit

Parerea mea e ca nu ar trebui sa oferi transport gratuit pentru intregul tau stoc de produse. Daca o faci, costurile tale vor depasi marja de profit, mai ales daca esti la inceput si ai un magazin mic.

Analizeaza-ti produsele din vanzarea carora obtii cel mai mult profit (dar si cele mai populare produse) si vezi daca acestea s-ar vinde si mai bine daca le trimiti gratuit la client.

Testeaza si observa rezultatele. Incearca sa imparti costurile pe intregul stoc, chiar daca oferi gratuitatea doar la o selectie de produse (cresti cu putin pretul la toate produsele) astfel incat clientul sa nu simta aceasta crestere.

O alta varianta e sa faci campanii cu transport gratuit de sezon.

Vezi tu, transportul gratuit nu va functiona niciodata ca un declansator al vanzarii decat daca omul se afla exact in stadiul in care a decis sa cumpere.

Cunosti deja stadiile unui funnel de vanzare si stii ca omul trece prin constientizarea si recunoasterea problemei cu care se confrunta (awareness), interes, descoperirea solutiilor potentiale, decizie si fidelizare (sau regret ca a cheltuit mai multi bani decat si-a propus initial).

funnel-vanzare-obiective

Ei bine, in stadiul decizie, doar acolo functioneaza smecheria cu transport gratuit.

Si ideea e ca de sarbatori sau evenimente, majoritatea oamenilor ajung in magazine direct cu intentie de cumparare. De aceea, in acest context, transportul gratuit poate fi exact ceea ce trebuie.

2. Uita-te mai atent la produse

Stiu ca e evident insa o sa repet chestia asta: ia in calcul dimensiunea si greutatea produselor tale atunci cand decizi pentru ce produse oferi transport gratuit.

Mai ales cand produsele tale variaza in dimensiuni foarte mult (ex. magazin de electronice & electrocasnice versus o librarie online).

La fel, tine cont si de tipul produselor. De exemplu, daca sunt produse ce se cauta intr-o veselie intr-un anumit sezon sau daca sunt produse cu o rata crescuta de retur (ex. imbracamintea).

Ideea e urmatoarea: nu trebuie sa fii standard. Experimenteaza tinand cont de stocul tau, fii creativ si ofera diferite tipuri de discount / transport gratuit in functie de tipologia si volumul produselor tale.

Citeste si: Cum Si Cand Sa Oferi Discount Fara Sa Iti Afectezi Profitul

3. Tine cont de comenzi

Una dintre cele mai populare beneficii extra in ziua de azi e comanda minima pentru transport gratuit. Daca acum ai inceput si vrei sa faci acelasi lucru, sfatul meu e sa alegi aceasta suma limita tinand cont de valoarea medie a comenzilor de pana acum.

Poate fi aceeasi sau, si mai bine, cu putin mai mare decat valoarea medie.

Si spune-i clientului in cosul de cumparaturi si checkout de cati lei mai trebuie sa cumpere pana se poate bucura de transport gratuit.

Nu iti lasa clientul sa gandeasca singur, aminteste-i constant ce optiuni bune are in magazinul tau.

transport-gratuit-limitat

4. Tine cont de locatia si loialitatea clientului

Cu cat esti mai departe de client, cu atat vei plati mai mult pe livrare.

Dar asta nu e singura problema. Pentru ca daca esti departe, inseamna in acelasi timp si ca timpul de livrare va fi mai mare.

Ipotetic vorbind, de exemplu, daca tu esti din Bucuresti, ai posibilitatea sa oferi transport gratuit si sa duci personal coletul la clientul din Bucuresti. Sau in orice alt oras din tara ai fi, la nivel local poti sa livrezi mai rapid, gratuit si chiar sa interactionezi fata in fata cu clientul.

Cu cat va departati, cu atat cele doua elemente se maresc. Tine cont de asta.

Cel de-al doilea aspect interesant tine de loialitatea clientului. Pentru ca un client loial va cumpara si daca oferi transport gratuit, si daca nu.

Pentru ca este deja fidelizat de un element mai important decat costul de livrare: experienta placuta, livrare mai rapida, incredere in brand, sentimentul de apartenenta la comunitate, competitivitatea sau dorinta impulsiva de a aduna cat mai mult puncte de fidelitate etc.

Sigur, te poti folosi de transportul gratuit ca pe un beneficiu suplimentar pentru membri loiali ai bazei tale de clienti, insa pentru ei nu va fi factorul declansator care ii face sa se intoarca.

In schimb, poate fi factor declansator pentru cei din baza de contacte, care inca nu sunt clienti platitori dar asteapta un impuls sa te aleaga pe tine.

Ofera-le transport gratuit si spune-le asta mai ales in newslettere si email-uri.

Citeste si: Cum Sa Oferi Transport Gratuit Si Sa Castigi Mai Multi Bani

Sa oferi transport gratuit sau nu?

Asta depinde doar de alegerea ta.

Dar acum ca ai citit articolul vezi daca iti poti regandi strategia pentru a o imbunatati si a-ti creste profitul & vanzarile in magazinul online.

Inca nu ai un magazin online sau esti in cautarea platformei potrivite? Incearca Gomag gratuit pentru 15 zile si descopera toate instrumentele pe care ti le punem la dispozitie, pentru ca tu sa vinzi fara efort!

Cosmin Daraban

CEO la Gomag
18 ani experienta online
Sunt cofondator SilkWEB & Gomag din 2005.
Scriu din experienta despre marketing in eCommerce,
optimizare rata de conversie, crestere trafic si vanzari (SEO, SEM & UX)
Implicat in lansarea si dezvoltarea a peste 600 de magazine online din nise diferite.